Unii astronomi o numesc „Mâna lui Dumnezeu”. Ce apare, de fapt, în această fotografie

Unii astronomi o numesc Mâna lui Dumnezeu. Ce apare, de fapt, în această fotografie
Publicat: 01/02/2015, 11:44

Globulele Bok sunt eliberate de stelele învecinate și prezintă fragmentări de materiale, care produc un fel de „coadă”. Aceste globule sunt denumite „globule de cometă”. Fotografia unei asemenea globule – aflată la 1.300 ani-lumină de Pământ – prezintă un instantaneu al capului norului cosmic și a fost trimisă de ESO în data de 28 ianuarie 2015. Chiar dacă în imagine strălucește puternic, în realitate este un obiect cosmic întunecat, greu de identificat, scrie huffingtonpost.com.

Capul norului cosmic are un diametru de 1,5 ani-lumină, în timp ce coada are o lungime de 8 ani-lumină – atât de mare încât depășește întregul nostru sistem solar, potrivit Discovery News. Astronomii speră să studieze mai multe asemenea globule cosmice – precum CG4 – și să afle mai multe detalii despre forma lor de cometă.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Când ajunge ciclonul în România! Meteorologii declară că valul de aer rece aduce lapoviță și...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
O treime din buget se duce pe salariile mărite mereu ale bugetarilor
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Monica a lăsat în urmă lacrimi de durere! Mărturiile șocante ale mamei îndoliate, care și-a...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Câți ani a avut Alin Oprea probleme cu alcoolul: "L-am folosit ca sedativ pentru a...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Test de cultură generală. Care fruct digeră insecte?
×